spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCine ar putea fi noul consilier personal la CEO

    Cine ar putea fi noul consilier personal la CEO

    În spațiul public au apărut informații cu privire la angajarea unui nou consilier în cadrul CE Oltenia, fiind vorba despre un fost membru al directoratului, Ovidiu Bălăcescu.

    Daniel Burlan, directorul companiei energetice spune că Bălăcescu este foarte bine pregătit. ”Decizia de numire nu o dă președintele directoratului. Va fi o decizie prin hotărârea Directoratului. Bălăcescu a fost un om care are un statu profesional și o pregătire profesională bună. A arătat că este un filtru pentru analiza contractelor, pentru analiza unor documente, deci este de luat în calcul acest aspect”, a spus Daniel Burlan, directorul CEO, la Târgu Jiu Tv. În acest moment, CEO are 8 consilieri, fără Bălăcescu. Treisprezece foști directori și membri în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia vor ajunge să dea explicații în instanță pentru prejudiciile constatate, în anul 2018, de către corpurile de control ale premierului și ministrului Energiei. Printre aceștia se află și viitorul consilier, Bălăcescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: