spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCum va rezolva noul primar situația de la Clubul Pandurii

    Cum va rezolva noul primar situația de la Clubul Pandurii

    marcel romanescuNoul primar al municipiului Târgu Jiu nu a luat o decizie cu privire la continuarea susținerii financiare a clubului Pandurii. Marcel Romanescu a precizat că va lua o hotărâre doar după ce se va consulta cu ceilalți asociați de la clubul de fotbal: „Cred că pot să rezolv această problemă doar împreună cu ceilalți factori decidenți. Nu mă voi angaja personal într-un anumit proiect decât după discuțiile pe care le voi avea cu președintele Consiliului Județean și partenerii de la Complexul Energetic Oltenia și Artego. Sincer, punctul meu de vedere, la acest moment este că, dacă aș putea identifica la nivelul județului Gorj un investitor privat care să-și ia angajamentul să facă sport de performanță, aș fi cel mai încântat primar, pentru că resursele pe care legea îmi permite să le aloc acestui fenomen le-aș duce către zona de copii și juniori. Chiar dacă voi rămâne într-un parteneriat, o parte din bani se vor duce în această direcție, pentru că mă interesează copiii din Târgu Jiu. Inclusiv soluția pornirii unui proiect de la zero este luată în calcul”.

    Datorii de aproximativ 7 milioane de euro

    Pandurii Târgu Jiu se află în insolvență, cu datorii de aproximativ șapte milioane de euro. Artego a anunțat de curând că nu va mai susține financiar echipa Pandurii și nici ceilalți asociați nu au luat o hotărâre în privința susținerii echipei în continuare. Pandurii a retrogradat în liga secundă după un gol primit în minutele de prelungire.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: