spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDeputații au adoptat modificările la Legea pensiilor

    Deputații au adoptat modificările la Legea pensiilor

    Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, cu 267 de voturi “pentru” și o abținere, proiectul de lege care modifică Legea pensiilor 263/2010 și care prevede, printre altele, că pensia de invaliditate poate fi cumulată cu veniturile din activități independente, în primul rând cele definite de Codul fiscal, între acestea fiind drepturile de autor, de proprietate intelectuală și drepturile conexe.

    Președintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, a menționat că proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii 263/2010 în sensul includerii în categoria beneficiarilor pensiei de invaliditate și a persoanelor care desfășoară activitate de voluntariat în domeniul situațiilor de urgență.

    “În cadrul dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât adoptarea proiectului de lege cu amendamente pentru a reglementa situațiile în care se suspendă plata pensiilor, precum și cele în care unele categorii de pensionari pot cumula pensia de invaliditate cu alte venituri, respectiv în corelarea textului legii cu modificările aduse Codului fiscal”, a explicat Solomon, în plen.

    Potrivit unui amendament inițiat de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și însușit de Comisia de muncă, pensia de invaliditate poate fi cumulată de la promulgarea legii cu veniturile din activități independente, în primul rând cele definite de Codul fiscal, între acestea fiind drepturi de autor, proprietate intelectuală și drepturile conexe, și o serie de alte activități, cum ar fi PFA.

     De această prevedere pot beneficia și cei care primesc pensii de urmaș, dar nu și cei care s-au pensionat anticipat.

    Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect de lege, iar Senatul l-a adoptat tacit.

    Te-ar m

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: