spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDosare penale și amenzi contravenționale, aplicate în ziua votului

    Dosare penale și amenzi contravenționale, aplicate în ziua votului

     

    Până în momentul de față la nivelul Inspectoratului de Politie Județean Gorj au fost înregistrate 15 sesizări în context electoral, din care 4 nu s-au confirmat.

    Polițiștii au întocmit 7 dosare penale, 2 dosare pentru fraudă la vot, 2 dosare pentru neglijență în serviciu și un dosar penal pentru nerespectarea regimului urnei de vot , un dosar penal pentru violarea confidențialității votului și un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

    Totodată, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale .

    Pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială.

    Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

    Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

    Pentru un plus de siguranță, au fost constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: