spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNews AlertElev revoltat că trebuie să meargă la școală. Acesta cere ajutorul pompierilor

    Elev revoltat că trebuie să meargă la școală. Acesta cere ajutorul pompierilor

    ,,Educaţia este cea mai puternică armă care îţi poate aduce realizări în viaţă! Aseară, în jurul orei 22:20, am fost abordat de către un tânăr domn de vreo 14 anişori, care după modul de adresare “Domne” este foarte pasionat de operele şi stilul lui I.L. Caragiale. Tânărul îşi manifesta nemulţumirea faţă de faptul că nu s-a luat măsura închiderii unităţii şcolare unde este “nevoit” să înveţe. Nu pentru că s-ar fi impus acest lucru, dar cum “alţi” să se ducă la şcoală şi alţii nu? S-a convins într-un final că acest lucru îl avantejează pentru că nu o să mai fie nevoit să recupereze materia pe care ar fi pierdut-o în cazul închiderii unităţii şcolare şi că va avea astfel un avantaj în faţa copiilor care chiar sunt nevoiţi să stea acasă din cauza vremii. Noi le transmitem tuturor copiilor şi părinţilor deopotrivă, că atât pentru instituţia noastră cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, siguranţa copiilor este prioritară, dar nu şi atunci când vine vorba despre lucrările de control pe care trebuie să le susţină la şcoală!”, a comunicat ISU Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: