A doua ediție a Festivalului „Revive” va avea loc în perioada 21-24 septembrie în satul Rătez, din comuna Godinești – Gorj și la Târgu Jiu. Interpreta de muzică populară Maria Beatrice Băndoiu va susține un concert la Godinești.
“În seara zilei de 23 septembrie vă invităm la un recital de muzică tradițională specifică zonei – în Com. Godinești, de care aparține Satul Rătez, zona Grind, susținut de Maria Beatrice Băndoiu și Taraful fraților Pițigoi.
Maria Beatrice Băndoiu este o interpretă de folclor din Gorj, care a studiat muzica zonei în cadrul secției de „canto popular” de la Școala Populară de Arte din Tg. Jiu. A absolvit Universitatea de Muzică din București și are master în Educație Muzicală Contemporană. Taraful fraților Pițigoi este alcătuit din Fane, Aristică și Vasilică. Aceștia s-au născut și trăiesc în satul Pârâul de Pripor din Comuna Godinești, sat eminamente de lăutari”, au transmis organizatorii.