O adolescentă în vârstă de 16 ani, din comuna Prigoria, a plecat ieri la școală și nu s-a mai întors acasă. Andreea Ancuța Turbatu a fost dată dispărută de către tatăl său.
„La data plecării minora era îmbrăcată cu o geacă de fâş de culoare albastră, pantaloni tip blugi de culoare albastră, în picioare purta ghete de culoare galben-maroniu, iar pe cap un fes de culoare închisă. De asemenea, avea asupra sa un rucsac de culoare albastră în care avea rechizitele pentru şcoală. Semnalmente: înălţime – 1,60 m, greutate 45 kg, ochii căprui, păr negru lung, faţă ovală.
Persoanele care pot da relații pentru identificarea minorei, sunt rugate să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.