spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertFrații care dețin DEDEMAN au intrat în rândul miliardarilor printr-o achiziție record

    Frații care dețin DEDEMAN au intrat în rândul miliardarilor printr-o achiziție record

    Fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman, au cumpărat cele cinci clădiri de birouri din jurul mallului AFI Palace Cotroceni din București în urma unei tranzacții estimate la 164 mil. euro. Tranzacția, cea mai mare din istoria pieței românești, ridică averea celor doi antreprenori la peste un miliard de euro.

    Investitorii au semnat cu AFI Europe România un antecontract de vânzare a clădirilor 1,2 şi 3, care include şi opţiunea de vânzare a clădirilor 4 şi 5, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Colliers International, care a reprezentat vânzătorul în tranzacţie.

    La valoarea de 164 mil. euro, contractul dintre cele două părţi este un nou record al sectorului de birouri, deţinut până acum de clădirea America House vândută pentru 120,3 mil. euro. Totodată, tranzacţie consolidează poziţia fraţilor Pavăl pe locul doi în topul celor mai bogaţi români. Averea antreprenorilor va depăşi pragul de un miliard de euro în următoarea ediţie a Top 300 Capital de la valoarea de 920-950 mil. euro cât era estimată în ultima ediţie a clasamantului.

    Fraţii Pavăl au făcut deja un prim pas spre diversificarea ariei de afaceri prin achiziţia recentă a 32,7% din producătorul de cărămidă Cemacon. Francisc Peli, unul dintre cei mai importanţi avocaţi specializaţi pe imobiliare, felicită mişcarea proprietarilor Dedeman şi spune că nu mai are cunoştinţă de alţi antreprenori români care să aibă capacitatea de a se confrunta direct cu marile fonduri imobiliare, cu excepţia celor deja activi pe acest sector.

    „Am ajuns la concluzia că această achiziţie este cel mai sigur pas pe care îl putem face astăzi în domeniul imobiliar comercial, sector în care vrem să investim. În plus, considerăm că această investiţie va consolida grupul nostru şi activitatea noastră principală de comerţ cu amănuntul, împreună cu încrederea partenerilor noştri de afaceri existenţi şi viitori”, a declarat Dragoş Paval, CEO Dedeman, liderul pieţei române de bricolaj cu 45 de magazine şi o cifră de afaceri de peste 1,1 mld. euro în 2016.

    Cele cinci clădiri de birouri din cadrul complexului AFI Park au o suprafaţă închiriabilă totală de 70.000 mp şi sunt ocupate de corporaţii multinaţionale. Principalii chiriaşi sunt Microchip Technology, Electronic Arts şi Endava Romania.

    „Încheierea tranzacţiei va marca prima vânzare a AFI Europe pe piaţa din România. Acesta este un pas important din punctul nostru de vedere ca dezvoltator internaţional care a investit mai mult de 500 mil. euro în România şi care dezvoltă, în prezent, trei noi proiecte importante: proiectul mixt AFI Braşov, care include un centru comercial de 45.000 mp şi birouri clasa A de 25.000 mp, birourile AFI Tech Park – 56.000 mp şi proiectul rezidenţial AFI City în Bucureştii Noi”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe Romania.

    Sursa: http://www.capital.ro/fratii-paval-au-intrat-in-randul-miliardarilor-printr-o-achizitie.html

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: