spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesLiberalul Dan Vîlceanu, reacție după audierea miniștrilor din noul Guvern

    Liberalul Dan Vîlceanu, reacție după audierea miniștrilor din noul Guvern

    dan-vilceanuLiberalul Dan Vîlceanu și-a exprimat o primă opinie în legătură cu aleșii din noul Guvern. Parlamentarul a scris pe Facerbook că Guvernul Grindeanu este unul de sacrificiu și că mare parte dintre cei aleși să facă parte din ministere nici măcar nu cunosc adevăratele probleme a țării. 

    „Am participat alături de colegii deputați, din comisia de industrii și colegii din comisia de buget-finanțe, la audierea miniștrilor Guvernului Grindeanu. Am ascultat, nu mai puțin de 5 miniștri și mi-am putut face o opinie, cu privire la competența acestora, în gestionarea unor domenii cheie ale țării. Pe scurt, am observat că domnul Petrescu, ministrul Economiei, habar nu are care sunt companiile din portofoliul ministerului pe care îl conduce, dar are o intuiție extraordinară, astfel încât a știut ce întrebări va primi de la parlamentarii PSD și a putut să-și tipărească înainte răspunsurile, pe care le-a și citit.

    Domnul Toma Petcu, Ministrul Energiei, ne-a asigurat că în ceea ce privește CEO, lucrurile sunt mult mai bune în comparație cu CEH și prin continuarea programului de restructurare alături de alte măsuri de redresare, lucrurile se vor îmbunătăți. Ascultându-l pe domnul ministru al Energiei aveam impresia, că îl ascult pe ministrul de tristă amintire Grigorescu. Are aceleași idei pe care le puteți regăsi în Strategia Energetică lansată de Grigorescu în urmă cu câteva luni.

    Pe domnul Viorel Ștefan, ministrul Finanțelor, l-am întrebat cum va reuși să crească încasările din TVA peste suma încasată în anul 2015 (adică 57 mld lei), în condițiile în care, atunci cota de TVA era de 24%. Mai mult, odată cu scăderea cotei standard a TVA la 20% și pentru alte bunuri și servicii la 9%, în anul 2016, încasările sunt estimate la 53,5 mld lei.

    Pentru anul 2017, specialiștii PSD cred că pot încasa din TVA, 58 mld lei, în condițiile scăderii cotei standard de TVA la 19%.
    Răspunsul domnului Viorel Ștefan, căruia îi apreciez sinceritatea, a fost că dânșii luaseră în calcul, o cota a TVA de 20% și că în acest moment trebuie să găsească soluții.

    Guvernul Grindeanu este doar un guvern de sacrificiu. Bineînțeles că toate promisiunile lui Liviu Dragnea și PSD din campanie nu vor putea fi onorate.

    Astăzi, odată cu votarea în parlament a actualului Guvern, s-a întâmplat și un lucru bun, minciuna ia sfârșit. De acum încolo, toate minciunile ambalate foarte atrăgător de PSD și Liviu Dragnea și prezentate ca un program de guvernare, trebuie sa devină fapte.

    Dacă vom avea capacitatea să fim realiști și să conștientizam, că românii au fost pacăliți, nu vom suferi o dezamagire mare, dacă încă mai cred povesti de campanie PSD, românii vor fi foarte dezamăgiți. Poate mai rău decât după Ponta”, a scris Dan Vîlceanu pe pagina sa de Facebook.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: