spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMarin Condescu și Viorel Temelescu tot sub control judiciar

    Marin Condescu și Viorel Temelescu tot sub control judiciar

    Magistrații de la Tribunalul Olt au anunțat verdictul privind cererea inculpaților Marin Condescu și Viorel Temelescu de revocare a măsurii controlului judiciar. Instanța a respins solicitările și a menținut măsura controlului judiciar. Marin Condescu este acuzat de înşelăciune, delapidare, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Viorel Temelescu, fostul vicepreședinte al clubului, a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals, suspiciunea fiind că ar fi fost implicat în contractul de cesiune de creanţă între club şi firma Edenred Bucureşti. Condescu este acuzat de procurori că, prin contracte de cesiune false, i-ar fi indus în eroare pe reprezentanţii fostei Societăţi Naţionale a Lignitului Oltenia. O altă acuzaţie se referă la faptul că, prin împrumuturi bancare, Marin Condescu şi-ar fi însuşit în interes personal sume de bani şi ar fi prejudiciat în acest mod interesele patrimoniale ale Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, pe care l-a administrat. Foștii șefi ai Clubului Pandurii Târgu-Jiu au negat categoric în instanță acuzațiile aduse de procurori.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: