Acasa / Editorial / Messi de Târgu Jiu se faultează singur! Investește în educație ca să scape de adversarii politici

Messi de Târgu Jiu se faultează singur! Investește în educație ca să scape de adversarii politici

Din câte știu, când vorbim despre investiții în școli trebuie să ne referim strict la modul în care actul de învățământ trebuie îmbunătățit, astfel încât elevul să aibă tot ce este necesar pentru a se pregăti. Din câte știu, când vorbim despre investiții în școli ne referim la renovarea claselor de curs, dotarea laboratoarelor, existența unor cabinete medicale sau a bazelor sportive.

 Din păcate, se pare că Messi de Târgu Jiu în loc să se  gândească cum să aducă un plus de valoare actului de învățământ, prin investiții, el vrea să cheltuiască, aproximativ, două milioane de euro pentru ca elevii ???  să iasă din „segmentul ciumei roșii”. Acest „jucător de fotbal”, care se faultează singur prin alunecare, profesor fiind, ar trebui să știe că dacă investești în educație…investești în viitorul acestui oraș și că nu totul se rezumă la politică. Probabil, se crede puțin și Mama Omida, ghicind deja cum ar vota elevii peste câtiva ani.

În același timp, acest jucător de fotbal consideră că este foarte greu să ridici nivelul de cultură al unui om de 70 de ani. Alooo 112…vă rog să-l anunțați că acei oameni cărora nu le mai poți „ridica” nivelul de cultură, după cum susține, ieri l-au învățat, poate, să scrie…să-i aducă aminte cineva.

Aceste declarații sunt penibile, chiar dau spre ridicol, și din păcate aduc un mare deserviciu Primăriei Municipiului Târgu Jiu, iar Messi ar trebui să fie conștient că este primarul tuturor, inclusiv a celor 17.594 de oameni care au votat altfel duminică și al căror grad de educație este foarte bun.

P.S. Eu sunt unul dintre cei 17.594 de oameni care au votat altfel și oricând îi pot pune la dispoziție CV-ul meu.

Un comentariu

  1. Lasati-l pe patologicul de Romanescu in pace,e dus si are mereu cosmaruri, precum batlanul la peste pe balta!

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*