spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMinistrul Economiei: Boza a fost schimbat din cauza prejudiciilor aduse companiei

    Ministrul Economiei: Boza a fost schimbat din cauza prejudiciilor aduse companiei

    Consiliul de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia a decis înlocuirea din funcţie a directorului general al companiei, Sorin Boza, din cauza prejudiciilor aduse companiei şi a faptului că nu a fost selectat în mod legal, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

    „Ieri (luni – n.r.) a fost un Consiliu de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia destul de lung, toată ziua, şi s-a discutat raportul pe care l-am trimis, al corpului de control al ministrului Energiei care a rămas definitiv în urma pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decembrie şi le-am mai trimis şi raportul corpului de control al prim-ministrului, care mi-a parvenit din decembrie, făcut în 2018, care până acum nu fuseseră trimise CS-ului”, a precizat ministrul.

    Potrivit lui Popescu, aceste controale au relevat prejudicii de 600 de milioane de lei ca urmare a managementului defectuos.

    „Trebuiau luate măsuri, pentru că perioada vizată includea şi actualul Directorat. În raportul corpului de control al prim-ministrului era prevăzut că au fost descoperite nereguli inclusiv în ceea ce priveşte modul de selectare a membrilor Directoratului. Până acum nimeni nu a spus nimic. Că nu a fost selectat un director general, ci a fost selectat un Directorat şi, din rândul Directoratului, ales de către CS un director general, care nu a fost ales din lista scurtă, ci din afara listei scurte. Aceasta referitor la domnul Sorin Boza. Toate acestea coroborate, CS probabil a tras concluzia că este mai bine să-l schimbe”, a continuat oficialul guvernamental.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: