spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertOctogenar salvat de lucrătorii de la ISU

    Octogenar salvat de lucrătorii de la ISU

    Lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj au fost solicitați să intervină pentru a debloca ușa unui apartament situat într-un bloc de pe strada Olari din municipiul Târgu Jiu. „Apelul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a fost efectuat de către proprietarul imobilului, care semnala faptul că tatăl acestuia, nu răspundea la ușă.
    La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, care, în urma evaluării situației de la fața locului, au luat decizia de a sparge ușa de la intrarea în imobil.
    În interiorul imobilului, echipajele de intervenție au găsit un bărbat, în vârstă de 83 de ani, imobilizat, căzut într-una dintre încăperi. Echipajele de intervenție i-au acordat bărbatului primul ajutor calificat la fața locului, ulterior fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Tg-Jiu“, se arată într-un comunicat al ISU Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: