spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPiroman, după gratii

    Piroman, după gratii

    Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 40 de ani, din comuna Plopșoru, bănuit de săvârşirea infracţiunii de distrugere.

    „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul bărbatul ar fi pus foc, intenționat, unei anexe gospodărești, ce aparținea unchiului său de 51 de ani, care locuiește pe raza aceleiași localități, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi. La faţa locului s-au prezentat două echipaje de pompieri, din cadrul ISU – Secţia Turceni, care au localizat şi lichidat incendiul. În urma incendiului nu au existat victime omeneşti, ci doar pagube materiale, respectiv, o parte din acoperiș, 2 mc de lemne, o anexă gospodăreasca, precum și două camere de locuit, cu mobilierul și electrocasnicele aferente. Prejudiciul este în curs de estimare.

    Cel în cauză a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, față de el fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, după care a fost reintrodus în arestul I.P.J. Gorj“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: