spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPrins în flagrant

    Prins în flagrant

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a organizat în cursul zilei de ieri, 27.04.2011, împreună cu Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, un flagrant privind comiterea de către un cetăţean în vârstă de 38 de ani din mun. Bucureşti a infracţiunii de dare de mită.

    Cetăţeanul menţionat a fost oprit în trafic în jurul orelor 17,20 de un agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Novaci pentru depăşirea vitezei legale în localitate şi cu acea ocazie s-a constatat că acesta se afla în perioada de suspendare a permisului de conducere şi nu avea plătită poliţa RCA. Persoana respectivă a oferit agentului de poliţie constatator suma de 500 de euro pentru ca acesta să nu întocmească actele necesare în vederea înregistrării dosarului penal pe numele său, însă a fost refuzat.

    În jurul orelor 20,20 acelaşi cetăţean a fost surprins în timp ce oferea suma de 500 de euro agentului de poliţie, cu solicitarea expresă de a nu fi efectuate cercetările sub aspect penal împotriva sa şi de a-i fi restituite plăcuţele de înmatriculare ce fuseseră reţinute cu ocazia opririi în trafic.

    Persoana menţionată este cercetată în continuare, în stare de libertate, de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: