spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertProcurorul General cere revizuirea deciziei prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei Sorinei

    Procurorul General cere revizuirea deciziei prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei Sorinei

    „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Dimitrie Bogdan Licu, a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Prin acţiunea formulată s-a solicitat şi obligarea părinţilor adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni”, informează Parchetul General, într-un comunicat de presă.

    Totodată, printr-o acţiune separată adresată Curţii de Apel Craiova, a fost formulată o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se „schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată şi suspendarea executării acestei hotărâri”.

    „La data de 21.06.2019, procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 din C. pen cu aplic. art. 38 din C. pen., fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a minorei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat, la data de 21 iunie 2019, o percheziţie la domiciliul asistentului maternal”, mai arată Parchetul General.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: