spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertRujan: "Protejarea intereselor naționale nu se află printre prioritățile guvernării de dreapta!"

    Rujan: „Protejarea intereselor naționale nu se află printre prioritățile guvernării de dreapta!”

    „În plină criză sanitară, economică și educațională, cu o țară aflată în plină iarnă fără un buget votat în Parlament – cu alte cuvinte, cu lucruri mai importante și mai urgente de rezolvat – Guvernul așa-zisei Drepte Unite se apucă și modifică o lege promovată de PSD (Legea 173/2020) care interzice vânzarea activelor pe care statul le deține în companiile naționale, pentru o perioadă de doi ani.
    Dacă alte țări europene (Germania, Franța, Italia, Polonia, Cehia sau Ungaria) își protejează companiile strategice, Guvernul Cîțu atentează la siguranța economică a României, pregătind vânzarea pe nimic a tot ce mai deține România, ca participații ale statului, la companii aeroportuare, petroliere, de energie, feroviare, de poștă și curierat, din telecomunicații, precum și pe cele de la bănci sau din institutele de cercetare (printre care se pot enumera Hidroelectrica, CEC Bank, Transelectrica, Nuclearelectrica sau Romgaz).
    Astfel, devine foarte clar că protejarea intereselor naționale în activitatea economică nu se află printre prioritățile guvernării de dreapta!”, a fost mesajul transmis de senatorul PSD Gorj, Cristinel Rujan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: