spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertValuri mari în Coaliția PSD-PNL, după declarația PNL-istului Muraru. Oprea reacționează dur

    Valuri mari în Coaliția PSD-PNL, după declarația PNL-istului Muraru. Oprea reacționează dur

    Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a reacţionat dur la declaraţiile făcute de Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, despre schimbarea premierului în 2023, atunci când Guvernul urmează să fie preluat de PSD. Muraru a spus, duminică, cum că președintele PNL, Nicolae Ciucă, nu ar trebui să-și cedeze funcția PSD-ului, deși așa cum s-a stabilit când a preluat-o.
    „La Iași, președintele PNL, Alexandru Muraru, este într-o situație grea, cazurile penalilor Chirică și Alexe îi dau mari bătăi de cap. Greu să explice ieșenilor că partidul pe care îl reprezintă nu este nici Chirică și nici Alexe, că doar sunt pe funcții alese sub sigla PNL.
    În încercarea de a scăpa din încercuire, dl. Muraru crează fumigene la București. Brusc îl preocupă soarta guvernării începând cu primăvara anului viitor. Îi propun dlui. președinte al filialei PNL Iași să fie mai degrabă îngrijorat de știrile care spun că energia electrică s-a vândut cu 2.660 lei/Mwh(…) Haideți să ne concentrăm pe soluții și nu pe scenarii. PSD a intrat la guvernare pentru a susține cetățenii și economia în aceste momente dificile, nu pentru jocuri și declarații politicianiste.” a transmis Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD.
    Reacția oficială a PNL
    Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că rotativa guvernamentală este un angajament luat de partid la formarea coaliţiei, iar PNL îşi respectă angajamentele. „Nu există astăzi în partid nicio altă ipoteză decât implementarea rotativei anul viitor, conform protocolului”, precizează el. Stroe a anunțat că un subiect de o asemenea importanţă trebuie discutat în coaliţie, înainte de orice fel de declaraţii publice.
    Să fie dorință, sau scenariu bine pus la punct?
    Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a declarat, duminică, cum că „a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal bun”. Acesta a ținut, ce-i drept, să spună că este opinia sa personală, dar el nu este doar președinte al PNL Iași, ci are și funcția de consilier al premierului Nicolae Ciucă. Ar fi interesant de știut dacă acesta doar „a gândit cu voce tare”, sau există o strategie bine pusă la punct, în spatele opiniei sale personale, prin aruncarea unui astfel de scenariu în spațiul public.
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: