– De când te-am luat în ogradă, ca nărod pe bătătură,
M-ai disperat, bă Ciulică, parcă eşti o murătură …
Când te-ntreb de câte ceva, taci din gură, şi nu zici,
Nu ştiu, parcă eşti morman, parcă eşti un păcălici …
Alţii-s daţi dracu’, de gură, în scaun îl pun pe Vodă,
Tu, mereu un tăntălău, pămpălău, ciudată modă!
Culmea dracu’ este că ici acasă taci din gură,
Dar când mergi în altă parte … guraliv peste măsură!
Acum, hai, spune-mi şi mie, de ce acas’ nu vorbeşti,
Iar când mergi în altă parte, turui de nu te opreşti?
Vezi ce faci, fă o schimbare, îţi dau termen pân’ la Paşti!
Io-te bă, io toc ca proasta, iar tu, coclitule, caşti …
Nu casc fă, alimănito, deschid gura să vorbesc,
Dar moara hodorogită, nu pot să o stăvilesc! …
