Un măgar, ca toţi măgarii, inventiv,
Hotărî să-şi rotunjească măgărescul colectiv.
Asta, după ce ajunse sus de tot,
Printr-o mare măgărie (ca la vot).
Îşi trase o măgăriţă, secretară,
Un catâr, ţinea tot rostul din afară.
Ce-i în-nutru ţinea-n frâie, un tembel,
Iar la mica măgărie, a-nşeuat un măgărel!
Totul merse ca la târlă, până când,
Veni iarna peste pajişti şi curând,
Avu loc o măgărie în padoc,
Dându-se fân „pe ureche”, nu pe cap de dobitoc!
Şi atunci, să vezi pocneală de copite,
De rămaseră crucite, şi-alte vite!
Se găti tot balamucul, în sfârşit,
Marele măgar fiind, de toţi tăvălit!
Rece rămânând la iesle, fără răsuflare,
Îl jeliră măgăriţe, cor de bocitoare…
Iar, ai săi măgari numiţi preferenţial,
Îl târâră pân’ afară, ca orice măgar…
Chiar de-au împărţit odată, un braţ de verdeaţă,
Îl lăsară ca măgarii, dispărură-n ceaţă.
Morala:
– Atenţie măgari, săltaţi de acoliţi,
Că mafia vă cere, pe funcţii s-o numiţi!
Iar dacă şovăiţi, la grade sau la fân,
Măgarul e măgar, nu ştie de stăpân!
Dispariţie în ceaţă
