-Totuşi, se gândi Tigaie, trebuie să fac un gest …
Aşa-i bine la de astea, ca să fie totu’, fest!
Eu, acum, mănânc şi beau, chefuiesc ca Suleyman,
Iar el, ce să zic, săracu’, poate n-are niciun ban …
Aşa că un gest frumos, pică bine, de-astă-dată,
Să fiu şi eu, vorba aia, cu inima împăcată.
Aşa socotea Tigaie, stând picior peste picior,
La cârciuma din răscruce, „PÂNĂ LA ULTIMU’ CHIOR”.
El găsise jos la stradă, un portofel cu parai,
Şi-avea acum, de rosură, să ducă „trai pe vătrai” …
Deci, se hotărî să sune, să-i zică lumea „eroul” …
Îşi scoase telemobilul: -Alo, alo, Radioul?
Am găsit un portofel, păgubaş Armando Raţă,
Şi aş vrea să îi dedic,”Cu ce m-am ales în viaţă?” ! …
