Ca orice copil modern, năzdrăvan, ţâfnos, teribil,
Gigeluş plasa şi el „babalâcii”, în penibil.
N-asculta nici pe-„al bătrân”, n-asculta nici de-„a bătrână”,
Le făcea tot nesărate, şapte – opt, pe săptămână.
Ăl bătrân, îl lăsa-n pace, rareori îi zicea”gata!”,
Să nu-şi supere odrasla, doar era „puiu’ lu’ tata” …
A bătrână, deh, ca mama, se mai răţoia la el,
Dar, triplă era riposta întoarsă de la Gigel …
Poate nici ea, mămicuţa, n-ar fi fost aspră la ton,
Dar le mai dădea în cap, cu-n pahar, cu un castron …
Când ieşea prin bătătură, Gigeluş ştrengar băiat,
Nu-i scăpa niciun vecin făr’ să fie înjurat …
La auzul ăstor vorbe, striga mama, iritată:
-Nu mai înjura vecinii, că nu şti care ţi-e tată! …
