„Câinele-a privit o fată, carnea-a zis bătându-şi dinţii,
Îşi priveau părinţii fata, floarea-au zis plângând părinţii…
A privit-o un călugăr: – Bestie! strigă ascetul,
Un poet privit-a fata: – Înger, a şoptit poetul!”
Am citit aceste versuri, mişcătoare ce-aparţin
Unui ilustru apus, un mare poet latin.
Ce-a gândit atunci poetul, nu ştiu clar, dar s-a-nţeles
Că atenţia cvadruplă se baza pe interes:
Câinele şi cu ascetul o priveau „a forfecare”
Iar poetul şi părinţii, ca pe-un înger, ca pe-o floare,
Parcă văd trăind fecioara, un supliciu şi-un amor,
Sânii ei trădând fiorii, făcând valuri sub taior…
Metamorfozată-n nimfă, în fee, sau alte stări,
Astăzi dacă-aş întâlni-o aş lua-o la-ntrebări.
I-aş da viile, pădurea, şi pământul de la Jiu,
Doar s-aud misterul tainic, de la interesul viu!
– Duduie, aş întreba-o, scoate-mă puţin din stres
Şi spune-mi cum te-ai simţit ca un antic interes?
– Scribule, mi-ar zice fata – ce dracu’, eşti papagal?
Tu nu vezi în jurul tău nesfârşitul areal?
La voi câini sunt demnitarii sau poeţi de referinţă,
Nelipsiţi sunt şi nemernici, ce se ascund sub credinţă!
Se jură cu toţi pe cruce, pe altare şi pe sfinţi,
Doar să-şi vadă interesul şi punguţa cu arginţi …!
Trec dint-o grupare-n alta nu-şi cunosc felul şi sensul,
Lovesc în semeni şi-n ţară, urmărindu-şi interesul!
Asta le este menirea, interesele sus puse,
Retrograd şi jalnic scopul, ca în vremurile-apuse…!