Cu botul lai, cu lâna, claie,
Privea pe câmp, o tâmpă oaie,
Cum un ciulin neruşinat,
Pe şesul ei s-a aciuat.
Îl luă de-ndată la-ntrebări,
Ameninţându-l cu urmări:
– Ia să îmi spui, ciulin obraznic,
Ai prins momentul că n-am paznic
Şi ai pătruns aşa-n câmpie?
Cu ce îmi răsplăteşti tu, mie?
– Cocoană oaie, nu-ndrăzneam,
Dar ceva-n gând, de mult aveam …
Şi iată cu ce-ţi răsplătesc:
În toamnă vreau să-ţi dăruiesc
Cam tot ce am la îndemână.
Tot ce produc, ţi-oi pune-n lână!
Şi-atunci vei fi între surate,
Mult mai cochetă decât toate!
– Mă învoiesc atunci, cu tine,
Şi-ţi sugerez c-ai face bine,
S-aduci încoace întreg clanul,
Ca să-mi împodobiţi tot neamul!
Fiindcă nu sunt o egoistă,
Ca numai eu să par … artistă!
Unde ciulinii cresc puhoi,
Nu mai e loc şi pentru oi!
