spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăPamfletPacostea câinelui

    Pacostea câinelui

    La umbra unui nuc de-un secol, în grădină,
    Se tot văita un câine, în zi cu soare, plină.
    Necazul nu-i era aşa de mult şi mare,
    Dar trebuia să iese din când în când, la soare,
    Căci umbra răcoroasă la care adormise,
    Îi provoca frisoane şi tresărea din vise.
    Iar când era-ncălzit de soarele fierbinte,
    Tot trebuia să fugă la locul dinainte.
    Şi uite-aşa „sărmanul”, se tot sucea pe dungă,
    Văitându-se mereu în zi de vară, lungă.
    Oricare dobitoc, în drum către izlaz,
    Avea ca să priceapă că-i vorba de-un necaz.
    O vacă, ce trăgea pe câmp, o prăşitoare,
    Se duse ca să vadă ce-i baiul, aşa mare:
    – Te-am auzit vecine, te-am auzit de mult,
    De când trag zi-lumină. Cu ce să te ajut?
    – Îţi spun pe drept, vecină, îţi spun că-i mare chin,
    Mi-e greu să ies la soare şi iarăşi să revin.
    Iar după ce mă-ntorc, e pacostea tot mare,
    Că iar depun eforturi să mă întorc la soare!
    Se duc la deal, la vale, trec dobitoace multe,
    Dar niciuna din ele nu sar să mă ajute …
    – Nu plânge, zise vaca, că eu am să te duc,
    Când îl luă în coarne şi-l aruncă-n zăpuc.
    – Păi, nu aşa, vecină! Au, bată-te ispita!
    – Dar, lasă, către umbră, voi folosi copita!

    Când pricepu dulăul că pacostea-i mai mare,
    Îi zise: – Stai la umbră, trec eu la prăşitoare! …

    Te-ar mai putea interesa

    De sărbători…

    Schengen…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: