Veghindu-şi pânza vicleană,
Un păianjen sta la pândă,
Să capete de-o pomană,
Pentru burta lui flămândă.
– Ce eşti proastă – zise el
Spre-o albină muncitoare –
Nu te înţeleg de fel,
De ce-alergi după mâncare?
– Dar ce să fac?
– Leneveşte!
Pe o frunză, pe hamac,
Iar când ceva se iveşte,
Te repezi şi-i vi de hac!
– Dar eu n-am pânză, ca tine,
Plus că am un suflet bun!
– Ascultă tuto, de mine,
Nu fi proastă, fă ce-ţi spun!
Cugetând puţin, albina,
Scoase veninosul ac,
Şi-i veni aşa, „din prima”
Păianjenului, de hac!
Muribund, zise cleştarul,
Cu revoltă şi cu ură:
– Nebuno, ăsta e darul
Pentru-acea învăţătură?
– Mor şi eu – zise albina –
Fiindcă altfel nu se poate,
Dar nobilă mi-e pricina,
Căci o fac pentru dreptate!
Morala
Înlăturaţi vălul ceţii,
Ce acoperă dreptatea.
Chiar de-o fi cu preţul vieţii,
Curăţaţi societatea!
