Parcă nu mai îndrăznesc, parcă nu mai sunt ca ieri,
Frumoasele anotimpuri, gingaşele primăveri.
Vin timide-ntârziate, parcă au o frică-n ele,
Să mai scoată-n luminişuri toporaşi sau viorele.
Nu vezi barză, nu vezi gâză, nu vezi floare pe imaş,
Nu miros de păpădie, nu un semn de muguraş …
Mieluşeii stau şi ei ciopor mic, în jos la stână,
Că nu le-a crescut de-ajuns, cojocelul alb, de lână.
– Primăvară, cea mai mândră din cele patru surori,
Vino-n sufletele noastre, vino cu alai de flori!
Vino iar ca altădată timpurie, hotărâtă
Şi-alungă frigul şi ceaţa, alungă vremea urâtă!
Vino primăvară dulce că oricum n-ai ce să rişti,
Că te-aşteaptă copilaşii, nu-i lăsa să fie trişti!
S-aduci flori şi păsărele şi verdeaţa crângului,
Pârâiaşe cristaline şi glăsciorul cucului!
Vino, alinarea noastră, ne e dor de arătură,
Hai, că n-o să mai lovim ca sălbaticii-n natură! …
