Brişcă nu putea să meargă la Cocârla-n cap de sat,
Nici când era Ion, acasă, nici când era Ion, plecat.
Încerca Brişcă să sară gardul Cocârlei, la trap,
Dar de fiecare dată, se trezea împuns de ţap …
Nu-l slăbea ţapu’, deloc, l-împungea fără răgaz,
Până îl scotea afară, peste gard sau pe pârleaz …
A încercat să îl bată cu un bici sau cu un par,
Însă orice încercare s-a dovedit în zadar …
Îl gonea pe amorez, cât cuprindea bătătura,
De îl ştia toată lumea, ţipând cât îl ţinea gura …
Dar îl fulgeră un gând … – Ioane, vreau să-ţi cumpăr ţapu’;
Cere-mi pe el, cât ai vrea, că-i frumos, fir-ar al dracu’!
-Bă, ţi-l dau, c-am luat un taur care-mpunge, „grupa mare”,
Dar şi un măgar nebun, care bate din picioare! …
