spot_img
14 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăPoliticPSD ajută la ruperea PNL Gorj

    PSD ajută la ruperea PNL Gorj

    Declaraţii acide între liderul PNL Gorj, Dian Popescu, şi fostul deputat Pantelimon Manta. Dian Popescu îl acuză pe Manta de interese personale. „Şi-a împărţit familia pe la toate partidele pentru avantaje personale”, susţine liberalul şef. Manta speră că atacurile asupra familiei sale nu au legătură cu faptul că va susţine înfiinţarea la Gorj a partidului lui Călin Popescu Tăriceanu.

    Liberalul Pantelimon Manta este acuzat de Dian Popescu, liderul PNL Gorj, că şi-a împărţit familia pe la toate partidele pentru a obţine influenţă şi diverse avantaje. Popescu crede că Manta a demisionat din Consiliul Judeţean ca favor pentru PSD, partid care urmează să-l susţină pe Claudiu Manta, fiul liberalului, în postul de subprefect de Gorj. „Manta trebuia să demisioneze mai demult din Consiliul Judeţean, dar asta arată caracterul omului. Este posibil să beneficiezi de girul pe care ţi-l dă partidul şi familia să ţi-o împarţi pe la toate partidele politice existente pentru aţi asigura mici avantaje. Nu comentez nimic de băiatul domnului Manta, îl respect. Nu comentez decât cele legate de Pantelimon Manta”, a mai declarat Dian Popescu la Radio Omega. Surse din PNL Gorj susţin că Pantelimon Manta, Daniel Gorgotă, Radu Angheloiu şi Victor Banţa urmăresc ruperea PNL Gorj şi înfiinţarea grupării conduse de Călin Popescu Tăriceanu. Bineînţeles, aceştia vor fi ajutaţi de PSD să scindeze organizaţia liberală condusă de Popescu.

    Manta se bagă la noul partid

    Pantelimon Manta îi răspunde lui Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, că va demisiona din partid cu siguranţă dacă fiul său va fi numit subprefect din partea PSD. Fiul lui Manta este preşedinte al TSD Gorj. Mai mult, acesta consideră atacurile lui Dian o răzbunare politică după ce a aflat că Manta susţine partidul lui Tăriceanu. „E o prostie cu copilul meu. Dacă îl puneau subprefect renunţam definitiv la PNL, dar i-am zis că nu e momentul să se bage. El a fost onorat că i s-a oferit funcţia. În cazul partidului lui Tăriceanu, eu m-am exprimat mai demult de susţinerea pe care i-o arăt fostului premier. Eu nu mai am disponibilitatea nici fizică şi nici sufletească să iau taurul de coarne şi să înfiinţez eu partidul lui la Gorj. Dar dacă vor fi alţii care să facă acest lucru mă voi băga, i-aş sprijini cu dragă inimă”, a mai precizat Pantelimon Manta, fost deputat de Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: