Acasa / Politic / ALDE ridică pretenții, Weber îi liniștește!

ALDE ridică pretenții, Weber îi liniștește!

ALDE Gorj așteaptă cu interes schimbarea liderilor din organizația județeană a PSD. După ce Florin Cârciumaru nu le-a cântat în strună, liderii democrat-liberalilor gorjeni speră să obțină câteva posturi prin intermediului viitorului președinte Mihai Weber. Țintesc posturi importante în administrația locală și județeană, posturi care, potrivit lor, li se cuvin prin înțelegerea de la nivel național.

Postul de vicepreședinte de la județ nu le mai ține de cald celor din ALDE și în prag de alegeri europarlamentare încep să emită pretenții. La nivel local își doresc două funcții importante care în prezent sunt ocupate de membrii PSD. „În momentul de față suntem parteneri, sperăm să se respectă cele scrise în protocol. După alegeri o să ne așezăm la masă și o să cerem să se respecte ce s-a semnat la nivel de București și ce trebuia să se primească partidul la nivel județean. O să ne respectăm atâta timp cât respectăm termenii din protocol, altfel nu suntem o alianță. Așteptăm să avem o conducere aleasă a PSD care să stea la masă și să accepte dialogul. Au negociat alții lucrurile pe timpul acela. Dacă PSD i-au păcălit pe alții nu ne vor păcăli și pe noi. Dacă nu vor fi parteneri serioși îi vom trata ca pe opoziție” a declarat vicepreședintele ALDE Gorj Robert Filip.

Proporții

Președintele executiv al PSD Gorj susține că este deschis la dialog. Weber susține totuși că pretențiile aliaților sunt cam mari raportându-se la procente. „Despre postul de subprefect nu s-a discutat niciodată, despre viceprimar au fost discuții însă nu am avut de discutat ceva punctual. Ca o relație să funcționeze trebuie să fie respect și onestitate. Nu am refuzat niciun dialog și au fost anumite interpretări. Termenul acesta de protocol vreau să nu îl mai folosim, este vorba despre o înțelegere. În primul trebuie discutat pe baza ei și apoi să vedem care sunt proporțiile pentru ocuparea posturilor. Dar nu la modul acesta că cer unii și oferă alții!”, a declarat Mihai Weber.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*