spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăPoliticAles vice al CJ, Rujan se pregătește de alegerile parlamentare

    Ales vice al CJ, Rujan se pregătește de alegerile parlamentare

    Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean și-au intrat în atribuții de astăzi. Dacă în cazul lui Georghe Nichifor lucrurile sunt clare, păstrându-și mandatul, noul vice de la județ, Cristinel Rujan, încă nu știe clar ce domenii de activitate trebuie să acopere.

    “Am primit votul colegilor din Consiliul Județean și îmi încep activitatea ca vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj. Nu s-au stabilit domeniile de activitate pe care le voi gestiona eu, însă cred că voi prelua acele atribuții care sunt în stabilirea unor coordonări pe partea de infrastructură, de spital, de investiții. Nu știu deocamdată”, a transmis Cristinel Rujan.

    Campanie din poziția de vice

    În ceea ce privește viitoarea campanie electorală, Rujan este pregătit să intre în luptă. “Intru într-adevăr într-o nouă competiție electorală, în campania electorală de la alegerile parlamentare, pentru că eu consider că oamenii trebuie să aibă o siguranță a traiului de zi cu zi. Consider că experiența mea în domeniul Dreptului și în domeniul administrației poate aduce un plus în sensul creionării, elaborării și adoptării unor acte normative cuprinzătoare și clare pentru a genera posibilitatea de armonizare legislativă și de dezvoltare a domeniilor fără a exista sincope, fără a exista carențe în legislația României”, a transmis candidatul PSD Gorj pe prima poziție la Senat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: