spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăPoliticAu trecut alegerile, urmează sancțiunile! PNL ia primele măsuri

    Au trecut alegerile, urmează sancțiunile! PNL ia primele măsuri

    Liberalii gorjeni anunță că vor trece la fapte. După ce au analizat la rece situația membrilor în ceea ce privește implicarea în campania electorală, în viitorul Birou Politic Județean se vor lua primele măsuri. O primă propunere de „taxare” a venit din partea vicepreședintelui PNL Gheorghe Pecingină care susține că” fiecare va plăti în funcție de cum a greșit”.

    După un schimb acid de replici în presă, acuzații din PNL Gorj își vor afla pedepsele. Pe lista oilor negre se numără chiar primarul Marcel Romanescu care a devenit tot mai critic la adresa colegilor. Gheorghe Pecingină și-a spus punctul de vedere pledând vehement pentru sancțiune în cazul celor care au adus sau aduc prejudicii partidului. „Îmi asum ceea ce a spus și voi susține și în forurile partidului. Eu m-am referit la președinții de organizații care sunt întâmplător și primari. Noi asta analizăm în partid. Indiferent cine ești, poți să fi Mesși sau Ronaldo trebuie să te supui regulilor FIFA. FIFA are prevăzut pentru greșeli cartonașe galben sau roșu. Și Messi a luat un cartonaș roșu. În cazul nostru statutul este cel după care analizăm și sunt convins că Romanescu l-a citit măcar o dată în calitatea de membru, președinte de organizație chiar și primar. Știe ce prevede acest statut!”, a declarat vicepreședintele Gheorghe Pecingină.

    „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”

    Vicepreședintele PNL Gorj susține că deciziile se vor lua conform statutului și doar în cadrul unei ședințe. „În PNL, dreptul la opinie nu este interzis. Fiecare are opinia lui.  Se vor lua măsuri în viitorul BPJ. Eu îmi voi susține punctul de vedere, punct de vedere pe care l-am făcut deja public. Nimic nu e prea dur, nimic nu e prea soft. Fiecare va plăti în funcție de cum a greșit”, a mai adăugat liberalul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: