spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticAurel Popescu, mesaj pentru Romanescu: „Și eu am fost foarte sigur în...

    Aurel Popescu, mesaj pentru Romanescu: „Și eu am fost foarte sigur în alegerile din 2017”

    Viceprimarul municipiului Târgu Jiu îi dă sfaturi politice primarului Marcel Romanescu. După ce edilul-șef s-a lăudat în nenumărate rânduri că își va continua mandatul și după anul 2020, vicele Aurel Popescu îi transmite că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi.

    Declarațiile social-democratului Aurel Popescu vin în contextul în care primarul municipiului a dat asigurări că și după viitoarele alegeri locale echipa de conducere a Primăriei va continua în aceeași formulă, respectiv Marcel Romanescu primar și cei doi pesediști tot viceprimari. „Mă bucur când văd că sunt unii foarte siguri pe ei și, dacă trăim din exemple sau dacă luăm în calcul întâmplările altora, și eu am fost foarte sigur în iunie 2017 că voi câștiga și uite că nu am câștigat. Aceste idei, că suntem unici și că suntem de drept câștigători ai unei competiții, chiar nu își au rostul în politică, pentru că noi toți, cei înregimentați politic, depindem de cetățean. Dacă cetățeanul este mulțumit de noi că ne-am făcut datoria față de el, ne va vota indiferent când, în 2020, în 2024, nu mai contează, dar, dacă este nemulțumit de contactul pe care l-am avut, cu siguranță nu facem altceva decât să trăim în iluzii. Eu le-aș recomanda multora care se cred pe cai mari sau pe o creastă de val ridicată să aibă grijă, să mai privească și în jurul lor. Întotdeauna mi-am respectat contracandidații, pentru că niciodată nu se știe ce-și dorește de fapt comunitatea”, a declarat Aurel Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: