spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăPoliticBerca susţine că nu se luptă cu Romanescu pentru primăria Târgu-Jiu

    Berca susţine că nu se luptă cu Romanescu pentru primăria Târgu-Jiu

    Liberalul Eduard Berca susţine că nu se luptă cu Marcel Romanescu pentru a fi desemnat candidatul PNL la primăria Târgu-Jiu. Berca este de părere că adversarul PSD la primăria Târgu-Jiu va fi desemnat în funcţie de rezultatul unor sondaje de opinie. Atât Romanescu, cât şi Berca vor să candideze. Cei doi au mai intrat, pe rând, în ultimele două mandate, în cursa pentru primărie, dar ambii au pierdut în faţa lui Florin Cârciumaru.

    berca-romanescu-primarie-tg-jiu

    Pesediştii consideră că liderii PNL Târgu-Jiu, Eduard Berca şi Marcel Romanescu se luptă tacit între ei pentru a fi desemnaţi ca şi candidaţi la primăria Târgu-Jiu. Berca spune însă că toate ieşirile sale în presă şi criticile la adresa PSD nu au ca scop promovarea sa ca politician, ci vrea doar să ajute la soluţionarea problemelor comunităţii. În ultima perioadă, Romanescu şi Berca s-au evidenţiat în viaţa publică prin numeroase critici aduse adversarilor din PSD Gorj. Liberalul Eduard Berca a precizat că desemnarea candidatului pentru primăria Târgu-Jiu se va face în urma unor studii sociologice, dar şi a unor traininguri de pregătire a posibililor candidaţi. „Avem un program de activităţi care prevede anumite etape: evaluarea organizaţiilor, evaluarea candidaţilor, depunerea de candidaturi, trening, pregătire personală şi după aceea… Din punctul meu de vedere, este lămurită treaba sută la sută: cel care va sta cel mai bine în acel studiu sociologic va fi candidat. Poate să fie Romanescu, eu sau altă persoană. Este clar că vom respecta regulamentele interne, statutul şi programul de activităţi. Aceste declaraţii ale noastre, ale mele, ale lui Romanescu sau ale altuia nu ţin loc de sondaj. Dar să rezolvăm problema apei şi discutăm şi de candidaturi”, a mai spus Eduard Berca, şeful liberalilor din Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: