spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticBorcan se vrea deputat

    Borcan se vrea deputat

    Unul din liderii ALDE Gorj vrea să candideze pentru un post de deputat. Este vorba de Marius Borcan, care vrea să reprezinte fostul PC în Camera Deputaţilor din toamnă. Şi Dian Popescu, celălalt co-preşedinte al ALDE Gorj, mai vrea un mandat în Parlamentul României.

    borcanMarius Borcan, co-președintele ALDE Gorj, a anunţat că va candida la alegerile parlamentare din această toamnă. Acesta este consilier județean, post pe care speră să-l ocupe doar până la viitoarele alegeri parlamentare. Marius Borcan a precizat că își va depune actele la centrul partidului pentru a candida pentru un post de deputat de Gorj. Celălalt co-preşedinte al ALDE Gorj, Dian Popescu aspiră, de asemenea, la un nou mandat de senator. „Eu nu am nicio dezamăgire. ALDE este într-un proces de fuziune până în 2017. Acest partid se compune din două formaţiuni, este vorba de PC şi PLR. Cele două au devenit ALDE. Îl voi susţine pe colegul meu Muja pentru funcţia de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean. Partidul Conservator îşi va depune documentaţia pentru un post de deputat în toamna acestui an. Va candida la alegerile parlamentare. Ca să nu fie nicio surpriză până la finele acestei săptămâni îmi voi depune CV-ul şi toate actele necesare pentru a candida pentru o funcţie în Camera Deputaţilor. Consider că îndeplinesc toate calităţile necesare pentru o funcţie de deputat”, a anunţat Marius Borcan, fost lider al fostului PC Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: