spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBoşii din PSD nu-l mai vor pe Ciurel la emisiuni

    Boşii din PSD nu-l mai vor pe Ciurel la emisiuni

    Conducerea PSD Gorj râvneşte la specialiştii liberali. În şedinţa comună, organizată de USL Gorj, pesediştii au lăsat subiectele importante la o parte şi nu au omis să-i laude pe liberali pentru specialiştii pe care-i au pe anumite domenii.

    Mădălina Ciolocoi sau Dorin Taşcău sunt doar o parte din liberalii râvniţi în adevăratul sens al cuvântului de către social-liberali. În şedinţa comună organizată, miercuri, liderii comuni au tras un semnal de alarmă şi au accentuat faptul că la emisiunile televizate ar trebui să onoreze invitaţiile, liderii, în funcţie de domeniile de activitate în care profesează. „Dumneavoastră aveţi pe Mădălina Ciolocoi şi pe Taşcău, noi nu avem pe învăţământ”, aceasta reprezentând doar o parte din discuţia ce a avut loc pe marginea specialiştilor din USL.

    Ciurel, în dizgraţia liderilor PSD

    Nu ar trebui să fie nimic de mirare în faptul că reprezentanţii PSD îşi doresc specialişti pe învăţământ, precum au liberalii. Asta în condiţiile în care fostul director general al CE Rovinari şi actualul vicepreşedinte al PSD Gorj Laurenţiu Ciurel a devenit, în ultimul timp, o persoană intrată în dizgraţia liderilor din organizaţia judeţeană. Pe motiv că deranjează anumiţi prieteni prin declaraţiile făcute la emisiunile difuzate, se zvoneşte că şefii PSD Gorj ar fi dispus ca Ciurel să nu mai fie trimis la emisiuni sau mai exact dacă s-ar putea să nu se mai supraexpună, pentru că nu este bine.

    „Urechelniţe” în USL?!

    Întrebat de zvonurile care nu ar circula dacă nu ar fi reale, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Ciprian Florescu a negat existenţa unei directive trasate de şefii PSD Gorj, în acest sens. „Nu am cunoştinţe despre aşa ceva. Este exclus. Credeţi-mă că nu ştiu. Aveţi cumva urechelniţe în PSD?”. De altfel, Florescu recunoaşte că „astfel de vieţuitoare, respectiv urechelniţe există peste tot”. Una peste alta, persoanele care dau detalii, ce nu ar trebui să ajungă la jurnalişti sunt în opinia purtătorului de cuvânt Ciprian Florescu: „urechelniţe”.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: