spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticBună ziua gorjeni

    Bună ziua gorjeni

    CORIGENŢELE SE DAU ÎN IARNĂ!Aşa cum spuneam şi la începutul campaniei electorale, am observat cu toţii abordarea „marilor candidaţi”, dar nu am găsit nimic nou, decât eternele slogane, acelaşi val de investitori ce vin în grabă să reconstruiască Gorjul, măriri de salarii şi pensii de parca Moş Gerilă vine cu banii în sac şi să nu uităm despre susţinerea CEO, unde motopompele de tras bani au mers non stop de 26 de ani.

    Partea bună a acestei campanii este fragmentarea marilor partide, partide ce au suficienţi oameni de bine, oameni ce uşor uşor, unul câte unul, încep să arunce jos din spate pe mai marii lideri politici, lideri lipsiţi de doctrină, dar nelipsiţi de interese oculte.

    La mine a fost mai simplu, nesupunerea, a dus la excluderea mea de pe liste, citez: „Mai bine avem un scandal local cu Ion Ciocea, decât să ne facă surprize prin parlament”. Cu puţin noroc iată că aveţi un scandal local şi se pare că o să-l aveţi şi în parlament!!(statistic deocamdată).

    Acum am să fac o sinteză a programului meu alegând câteva puncte ce nu suportă amânare, proiecte realizabile simple şi eficiente. De acest lucru şi-au dat seama şi o parte din contracandidaţi, plagiindu-mi ideile chiar dacă nu le au în program. O mândrie pentru mine, dar umilitor pentru ei.

    1. Îmbunătăţirea ratei de absorbţie a fondurilor europene, prin alinierea legislaţiei la UE.

    Modificarea legii Cooperativelor Agricole astfel încât să sprijinim mediul rural.

    Alinierea la UE a subvenţiilor per general

    Ghid simplificat să înţeleagă tot omul, îndemnând oamenii la proiecte constructive.

    Consultanţă gratuită obligatorie care să îndemne ţăranul român spre o agricultură modernă şi performantă(zmeură, mure, gojii, şofran… etc).

    Centre de colectare, camere frigorifice şi miniabatoare, fapt ce elimină intermediarul, astfel încât nimeni să nu mai beneficieze gratuit de munca omului de rând.

    2. Stop facilizării companiilor străine în defavoarea celor româneşti!!

    Unităţile din cadrul CEO – carierele şi toate punctele de lucru nu pot să folosească propria energie electrică(direct din Termocentrală)ci trebuie să cumpere de la CEZ! Adică eu STATUL ROMÂN, produc energie şi nici măcar ştecherul meu nu-l bag în priza mea?! De ce e nevoie să folosim un prelungitor pe nume CEZ?

    Cu o investiţie de maxim 1,2 mil. euro (cabluri şi alte necesare)se pot economisi anual peste 2,3 mil. euro doar la o singură carieră! Ori avem la o aruncătură de băţ PINOASA, ROŞIA,TISMANA etc.

    Cu banii economisiţi poţi susţine tot sportul gorjean fără a mai cotiza angajaţii şi poţi crea condiţii minim decente în minerit.

    Aceste lucruri trebuie propuse prin lege de marii manageri, nu să dea decizii aberante: “Ca orice angajat care mai dă de mâncare câinilor prin cariere să fie amendat!” Asta e decizie de oameni sănătoşi la cap? Întreb şi eu.

    Redevenţe acordate cetăţenilor în toate zonele din judeţ, unde există exploatare, indiferent că e energie, gaz, petrol, astfel încât, pe viitor să aibă şi ei un beneficiu. Destul suportă poluarea!

    Legea exproprierilor, dacă în anii precedenţi a îmbogăţit băieţii deştepţi, acum creează un adevărat blocaj prin oferte de neacceptat pentru proprietarii de terenuri(păduri) cu suprafeţe exploatabile.

    A venit momentul ca legea să ne ofere şi drepturi, nu numai obligaţii!

    3.SĂRĂCIA NAŞTE VICII

    Antetul de mai sus spune poate cel mai dureros adevăr!

    Avem cei mai frumoşi tineri din europa însă nu-i ajutăm să-şi pună în valoare ideile constructive şi latura umană!

    Este necesară modificarea legislaţiei în ceea ce eu numesc VÂNZARE DE VICII ASCUNSE.

    Riscăm ca o mare parte dintre tineri(şi nu numai) să-şi piardă cultura, tradiţia şi chiar identitatea. Aici fac referire la doi factori dăunători care creează dependenţă: etnobotanicele şi cazinourile(păcănele). Statisticile alarmante ne obligă să luăm măsuri urgente!!

    Este bine de ştiut că producătorii de etnobotanice cunosc tabelul cu substanţe interzise şi schimbă periodic compoziţia substanţelor. Astfel, ocolesc legea.
    Dacă în 2014, vârsta minimă a unui consumator era de 14 ani, în 2015 cel mai tânăr consumator de etnobotanice avea 10 ani!

    Cât să mai asistăm neputincioşi la astfel de situaţii?

    Legat de cazinouri,(cu zecile prin oraş) şi întâlnite la tot pasul, este imperios necesar interzicerea autorizării acestora în cartierele rezidenţiale.

    Statistic, în ţara noastră cca. 13,1 % dintre tineri sunt dependenţi de “păcănele”.Avem peste 1,2 milioane de oameni dependenţi de jocuri.

    O cifră mai mult decât îngrijorătoare este cea referitoare la sinucideri cauzate de disperarea dependenţei, 6,3 sinucideri la 100.000 locuitori!!!

    Trebuie să înceteze sacrificarea umană pentru nişte încasări la bugetul de stat.

    4. Crearea unui program care să repartizeze subiectele aleatoriu la orice examen pentru ocuparea de posturi în sistemul bugetar eliminând astfel suspiciunea de fraudă.

    Am întâlnit foarte mulţi tineri care s-au plâns de modul în care sunt organizate concursurile şi scepticismul creat asupra corectitudinii acestora.

    5. Să nu mai tolerăm minciuna!

    Crearea unui cadru legal pentru sancţionarea tuturor candidaţilor politici care în mod nejustificat nu-şi respectă programul electoral. A minţii electoratul este o înşelăciune în adevăratul sens al cuvântului şi trebuie pedepsită ca atare.

    Desfiinţarea fenomenului de imunitate parlamentară.

    Închei din nou prin a răspunde tuturor la întrebarea :- De ce nu a luat Ion Ciocea atitudine până acum?
    E simplu. Am absolvit şcoala politicii româneşti la zi, însă nu am învăţat decât anumite materii de bază şi utile societăţii! De restul, s-au ocupat alţii!
    Bine de ştiut, că toate vin, dor şi trec, însă spiritul de gorjean nu moare niciodată!
    Haideţi împreună să demonstrăm asta, votând un om care poate şi doreşte să muncească.

    Senator independent Ion Ciocea

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: