spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăPoliticCălinoiu se foloseşte şi se debarasează de Dian, crede un lider PNL

    Călinoiu se foloseşte şi se debarasează de Dian, crede un lider PNL

    Fostul lider al liberalilor gorjeni, Dian Popescu, riscă să rămână în afara scenei politice din 2016, în cazul în care PSD nu îl va trece pe un loc eligibil pe lista de candidați pentru alegerile parlamentare. Aceasta este părerea președintelui TNL Gorj, Mihai Paraschiv, care consideră că Dian Popescu va fi doar folosit de PSD în Senatul României, el nemaifiind lăsat să candideze la parlamentare.

    Mihai Paraschiv

    Lupta în PSD pentru un post de parlamentar va fi mai aprigă, având în vedere faptul că a fost redus numărul de parlamentari și în județul Gorj. Paraschiv mai spune că și în cazul în care îi va promite un post de senator lui Dian Popescu, acesta va fi foarte greu de obținut, dacă nu chiar imposibil. „Deocamdată, cred că sunt pure speculaţii. Cred că negocierile vor fi destul de aprinse, dacă se discută aşa ceva. Din moment de treci la un alt partid se presupune că vrei să-ţi conservi şi locul de parlamentar. Anul viitor cred că va fi o bătălie foarte crâncenă, mai ales că s-a micşorat numărul de deputaţi, probabil că vom avea doi senatori şi unul, în mod evident, va reveni PNL, altul PSD. Având deja un senator în funcţie cred că pesediştilor le va fi foarte greu să promită un alt post de senator pe care sigur nu îl vor obţine”, crede Paraschiv. În funcție de interesul momentului, Ion Călinoiu așteaptă pe toată lumea la PSD, după care se debarasează de persoanele respective, afirmă liberalul Mihai Paraschiv care nu crede că lui Dian Popescu i se va da prea mare importanță în PSD. Apariția lui Dian Popescu la întâlnirea cu premierul Victor Ponta, va fi dezbătută în cadrul Biroului Politic Județean al PNL, însă o posibilă excludere a senatorului din partid poate fi luată doar de către Biroul Permanent al PNL. „Nu ştiu dacă s-a discutat despre vreo excludere sau aceste negocieri ar putea fi ca urmare a unei posibile excluderi, despre care aşa ceva nu s-a discutat până acum. În funcţie de interesul momentului, domnul Călinoiu probabil că aşteaptă pe toată lumea şi ulterior se debarasează de persoana respectivă. Vom dezbate acest subiect în prima şedinţă de Birou Judeţean, e un subiect destul de important. În principiu, PNL nu face excluderi ca urmare a unor materiale apărute în presă. Trebuie avute în calcul mai multe aspecte. Dian Popescu este parlamentar, iar decizia de excludere trebuie luată de Biroul Permanent Naţional. Se va discuta acest şi vom vedea ce măsuri vor fi adoptate”, a precizat Mihai Paraschiv la Radio Omega.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: