spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesIon Călinoiu: "Mădălina Ciolocoi să-şi dea demisia şi din funcţia de consilier!"

    Ion Călinoiu: „Mădălina Ciolocoi să-şi dea demisia şi din funcţia de consilier!”

    Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a anunţat că liberala Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului, va fi supusă schimbării din funcţie săptămâna viitoare, la şedinţa ordinară a instituţiei. În replică, vicepreşedinta a declarat că luni a fost depus dosarul cu hotărârile luate vineri în şedinţa de Consiliu Judeţean, la Instituţia Prefectului, în vederea validării acestora, sperând ca rezultatul să fie unul pozitiv.

    Mădălina Ciolocoi va fi schimbată de PSD din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj cu sprijinul PP-DD, după cum a declarat şeful judeţului, Ion Călinoiu. Acesta a declarat că, la şedinţa viitoare a Consiliului Judeţean, Mădălina Ciolocoi va fi schimbată de noua majoritate PSD-PP-DD, după ce Niculina Mocioi a fost demisă din fruntea organizaţiei Partidului lui Dan Diaconescu. Mai mult decât atât, Ion Călinoiu a precizat că ar fi bine ca vicepreşedinta Mădălina Ciolocoi să îşi dea demisia şi din funcţia de consilier judeţean. „Ciolocoi a greşit răspunzând cu slugărnicie ordinului politic dat de Dian Popescu”, a motivat Călinoiu care va ceda postul Mădălinei Ciolocoi unui pepededist. „Vom avea o majoritate la care vor participa şi o mare parte din liberali. Sigur că Mădălina Ciolocoi va fi supusă pe ordinea de zi ca să fie schimbată. Părerea mea este că Mădălina Ciolocoi a greşit răspunzând cu slugărnicie ordinului politic dat de Dian Popescu. Nu trebuia să fructifice această conjunctură de părăsire a PNL- ului a USL, să destabilizeze Consiliul Judeţean. Ea trebuia să fie fidelă programului pe care ni l-a asumat cu toţii în faţa gorjenilor să ducem la bun sfârşit proiectele pe care le-am implementat. Ea ar ieşi mai frumos din această situaţie dacă şi-ar da demisia chiar şi din funcţia de consilier”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu.

    Dosar depus la Prefectură pentru validare

    Din tabăra adversă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Mădălina Ciolocoi, a ţinut să precizeze că luni s-au făcut toţi paşii spre obţinerea unui răspuns pozitiv sau negativ din partea Instituţiei Prefectului cu privire la validarea tuturor evenimentelor petrecute vineri, în şedinţa de Consiliu Judeţean. Astfel, în maximum două săptămâni se va şti dacă hotărârile luate vineri în şedinţa instituţiei gorjene sunt validate sau nu. În ceea ce priveşte afirmaţiile preşedintelui Ion Călinoiu, cu privire la ordinele politice, Ciolocoi a ţinut să reamintească susţinerea sa în toate proiectele Consiliului Judeţean, dar şi că face parte din partidul Naţional Liberal. „În urma şedinţei de Consiliu Judeţean, dosarul cuprinzând procesul verbal de şedinţă, precum şi hotărârile pe care le-am adoptat şi toate documentele din care rezultă rezultatul votului, procesele verbale ale comisiei de validare şi numărare a voturilor, toate aceste documente sunt depuse la acest dosar sigilat, în cursul zilei de ieri, la Registratura Consiliului Judeţean, urmând ca aceste documente să ajungă la secretarul judeţului Gorj, acesta urmând să înainteze dosarul Instituţiei Prefectului, aceasta având rolul de a se pronunţa asupra legalităţii documentelor din dosar”, a declarat Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a mai anunţat, ieri, că şi proiectele propuse de opoziţie vor fi trecute pe ordinea de zi a următoarei şedinţe.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: