spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCând va desemna PSD candidatul la Primăria Târgu Jiu

    Când va desemna PSD candidatul la Primăria Târgu Jiu

    Social – democrații sunt convinși că vor câștiga alegerile la Târgu Jiu. Președintele organizației municipale, senatorul Cristinel Rujan, afirmă că persoana desemnată se va bucura nu doar de scaunul de primar ci și de o majoritate în Consiliul Local. Între timp, conflictul din alte partide amână desemnarea candidatului PSD, strategia celor ce conduc această organizație vizând toate mișcările de pe scena politică.

    „Găsirea candidatului nu este un lucru greu. Deja avem câteva nume în vedere, dar până nu avem toate datele dintr-un sondaj de opinie nu am putea să facem o alegere corectă. Un aspect este și ceea ce se întâmplă în PNL, până se liniștesc apele acolo, pentru că, în raport de cine va conduce și cine va candida, sigur că ne recalibrăm poziționarea, inclusiv în ceea ce privește candidatul. Deocamdată, este prematur, dar vom avea candidatul care va fi primarul municipiului Târgu-Jiu și vom avea majoritatea în Consiliul Local. Indiferent de persoana care va candida, în raport cu contracandidații noștri, va câștiga Primăria Municipiului Târgu-Jiu. Am aceasta convingere. O organizare foarte bine făcută, o comunicare permanentă și directă și nemijlocită cu cetățenii, acestea sunt argumentele care ne conduc către o concluzie în acest sens. Există mai multe posibilități în ceea ce mă privește, fie să rămân în partea organizatorică a organizației municipale, fie să cedez această poziție celui care va fi candidat”, a declarat senatorul Cristinel Rujan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: