spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticCandidaturi pe ultima sută de metri

    Candidaturi pe ultima sută de metri

    PP-DD Gorj a depus ieri, listele de candidaţi la funcţiile de consilieri locali şi judeţeni. Avocatul Gheorghe Pecingină este candidatul PP-DD la Primăria Târgu-Jiu, în timp ce liderul, Mihai Prunariu, a fost propus de organizaţie la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Nici PRM nu se lasă mai prejos şi nici nu a încălcat termenul limită de depunere a listelor pentru că, tot ieri, pe ultima sută de metri la biroul electoral de circumscripţie a ajuns şi candidatura lui Constantin Lemnaru.

    Unul câte unul, candidaţii au intrat oficial în cursa electorală. În ultima zi de depunere a listelor cu propuneri, la Biroul Judeţean Electoral şi cel electoral de circumscripţie au ajuns candidaturile PP DD-iştilor şi PRM-iştilor. Astfel, adversarii în alegeri ai lui Florin Cârciumaru se înmulţesc pentru că miza, fotoliul de primar, este râvnită şi de celelalte partide care şi-au desemnat candidaţi, deopotrivă experimentaţi şi bine pregătiţi, după cum susţin reprezentanţi de la PP-DD şi PRM.

    Pecingină şi Lemnaru îşi dispută fotoliul de primar

    Lupta pentru Primăria şi Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu se anunţă strânsă, o dată cu creşterea numărului de candidaţi. Din partea PP- DD Gorj, ieri şi-a depus candidatura la biroul electoral de circumscripţie avocatul Gheorghe Pecingină, care se menţine încrezător în cursa electorală pentru care s-a pregătit. Pe de altă parte, întrebat ce anume îl recomandă şi ce şanse crede că are, Pecingină a declarat ferm că „am aceleaşi şanse pe care Florin Cârciumaru le-a avut în 2000 la alegeri”, a conchis Gheorghe Pecingină. La funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, aspiră, însă, preşedintele interimar, Mihai Prunariu, care de asemenea şi-a depus candidatura ieri. Despre rezultatele alegerilor, Prunariu spune că vor fi la înălţimea aşteptărilor, iar organizaţia mizează măcar pe câteva posturi de consilieri. „Am depus candidatura la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, şi listele cu propunerile pentru consilieri locali şi judeţean. La Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu speram la câteva posturi pe care vrem să le obţinem la alegeri”, a declarat Prunariu. Ultima zi de depunere a candidaturilor nu a fost ratată nici de organizaţia PRM Gorj.

    Lemnaru a venit neînsoţit

    Deşi nu a venit însoţit de nimeni din conducerea organizaţiei, Constantin Lemnaru spune că se bucură de susţinerea colegilor de partid. Constantin Lemnaru a fost desemnat de organizaţia PRM Gorj să candideze pentru funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu, iar ieri şi-a depus candidatura la biroul electoral de circumscripţie. Dacă va câştiga Primăria, Lemnaru ştie ce are de făcut, pentru că şi-a stabilit priorităţile. Una dintre ele este continuarea investiţiilor. „Sunt multe de făcut în Târgu-Jiu, dar printre obiective se află şi continuarea şi extinderea investiţiilor. Cât despre conducerea PRM Gorj, se află în teritoriu să rezolve unele probleme”, a declarat Lemnaru. Organizaţia PRM Gorj nu vrea doar Primăria Târgu-Jiu, ci şi şefia judeţului. Împotriva lui Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean candidează Gheorghe Bucălăete, prim-vicepreşedinte al PRM Gorj.

    Lista candidaţilor PP-DD la funcţia de consilier judeţean al judeţului Gorj

    Mihai Octavian Prunariu
    Petre Nanu
    Gheorghe Neaţă
    Robert Dorin Filip
    Niculina Mocioi
    Cristian Sîrbu
    Aurel Slapciu
    Marian Pungan
    Genu Alexandru Căruntu
    Vasile Golop
    Marian Slivilescu
    Constantin Radu
    Elena Amza
    Ilie Petrescu
    Alexandru Tudoroaia
    Alecsandru Dodenciu
    Ioana Pîrvu
    Gheorghe Tiţa
    Mihai Puiu Vladu
    Constantin Redeca
    Ilie Tatomir
    Ştefan Cherciu
    Gheorghe Cîrţănă
    Gheorghe Caralicea
    Nicolae Dragomir
    Gheorghe Milea Hîldan
    Loredana Gabriela Coman
    Antonică Belgiu
    Constantin Vlăduţu
    Leontin Lihu-Oană
    Constantin Doroi
    Bebe Tauru
    Marian Tanislav
    Ionel Şerbănete
    Traian Colţescu
    Petre Bălescu
    Gheorghe Şoşoi
    Irinel Ilie Ninu
    Mihail Daniel Avrămoiu
    Gheorghe Pecingină

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: