spot_img
7.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăPoliticCârciumaru ameninţă primarii care nu fac campanie candidaţilor USL

    Cârciumaru ameninţă primarii care nu fac campanie candidaţilor USL

    Preşedintele PSD Gorj îi avertizează pe primarii USL că riscă să piardă foarte mult şi vor avea de suferit în viitor dacă vor susţine alţi candidaţi decât cei ai PSD şi PNL la alegerile parlamentare. „Primarii USL care declară că vor susţine candidaţii PD-L se execută şi se elimină singuri”, declară ameninţător Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj.

    Liderul social-democrat de la Gorj, Florin Cârciumaru, dezaprobă declaraţii făcute de anumiţi primari potrivit cărora la alegerile parlamentare vor susţine candidaţii PD-L, nu pe cei ai USL. Cârciumaru face referire la edilul de la Leleşti, Marian Rotaru, la Gheorghe Corbeanu de la Godineşti şi la Florinel Ţuilă, primarul comunei Cătunele, care au anunţat în presă că vor sprijini candidatul PD-L pe Colegiul 1 la Camera Deputaţilor. Florin Cârciumaru le transmite, însă, ameninţător tuturor primarilor USL din judeţ că cei care declară că vor susţine candidaţii PD-L la parlamentare se execută şi se elimină singuri din partid. Cârciumaru mai spune că numai un primar inconştient şi-ar trăda colegii într-o guvernare USL şi cu un premier din Gorj. „Trebuie să dispară acele declaraţii care vin din partea unor primari de-ai noştri, că ei vor susţine alţi candidaţi decât pe cei ai noştri. Sunt oameni maturi şi ştiu cât au muncit în localităţi pentru a ajunge primari şi trebuie să se gândească la faptul că pentru a-şi duce la bun sfârşit proiectele depind foarte mult de ce guvern va fi şi de ce prim-ministru va fi în continuare. Ori eu, un primar de comună, să-mi permit să declar public că susţin nu ştiu ce candidat de la PD-L, nu pe cel al partidului meu care mâine poimâine va fi la guvernare, nu e normal. Practic m-am executat prin aceste declaraţii. Ei practic se execută singuri şi se elimină singuri din partid pentru că lucrurile sunt clare după sondajele efectuate recent, se vede de la distanţă că USL va fi în continuare la guvernare şi nu pot să înţeleg un primar USL cum poate să facă o asemenea greşeală, să spună că el va susţine un candidat de la PD-L sau din altă parte”, mai spune Florin Cârciumaru, şeful PSD Gorj.

    Opt din opt colegii pentru USL

    „Opt din opt colegii. Nu-mi doresc decât să câştig absolut totul la Gorj la alegerile parlamentare”, declară încrezător preşedintele organizaţiei PSD Gorj, Florin Cârciumaru. Acesta a mai spus că potrivit rezultatelor obţinute de USL la alegerile locale din iunie, uniunea ar trebui să câştige toatele cele opt mandate de parlamentari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: