spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCârciumaru ar putea strica relaţiile cu PNL, după "incidentul" din Consiliul Local

    Cârciumaru ar putea strica relaţiile cu PNL, după „incidentul” din Consiliul Local

    Liderii organizaţiei judeţene PSD ar putea strica relaţiile cu PNL Gorj, după ce consilierii locali Matei Nădrag şi Mihai Paraschiv s-au abţinut la votarea unei hotărâri de Consiliu Local Târgu-Jiu. Liberalii-şefi i-au convocat pe cei doi într-o şedinţă pentru a explica gestul, mai ales că liderul social-democrat, Florin Cârciumaru, şi-a manifestat public supărarea pe liberali. Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, susţine că decizia acestora este gravă, dar nu se grăbeşte să-i convoace într-o şedinţă.

    Conducerea PSD ar putea strica relaţiile cu PNL Gorj, după ce consilierii locali Matei Nădrag şi Mihai Paraschiv s-au abţinut la votarea hotărârii Consiliului Local Târgu-Jiu privind compensarea unei datorii, a primăriei către o firmă de pază, prin cedarea unei centralei termice dezafectate din zona Griviţa. Liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru, s-a declarat dezamăgit de atitudinea atât a lui Nădrag şi Paraschiv, cât şi de absenţa de la şedinţă a celui de-al treilea consilier local, Gabriel Giorgi. Cârciumaru s-a arătat supărat şi de absenţa pesediştilor de la şedinţa Consiliului Local pe care îi acuză de interese personale. Liderul social-democrat susţine că deocamdată, PSD Gorj continuă colaborarea cu PNL, conform protocolului USL. „Au venit organizaţi pe vot negativ. Pe domnul director Giorgi l-am considerat un om foarte serios şi decât să vină la şedinţă a preferat să nu vină, iar cei care au fost prezenţi au preferat să voteze împotrivă fără justificare. Eu mi-am asumat responsabilitatea şi partea economică şi consider că este legală compensarea. O să port această temă şi la noi acasă, la PSD. O să port o discuţie cu cei care fac parte din Consiliul Local pentru atunci când s-au trecut pe listă n-au trecut pe primul loc interesele personale, ci pe cele ale comunităţii”, a declarat primarul Florin Cârciumaru.

    Nădrag şi Paraschiv, la judecată

    Atitudinea celor doi consilieri locali PNL va fi dezbătută joi în cadrul şedinţei Biroului Politic Permanent condus de senatorul Dian Popescu şi deputatul Ion Cupă, anunţă preşedinta femeilor liberale din Gorj, Mădălina Ciolocoi. „Vom avea o şedinţă în funcţie de programul senatorului Dian Popescu şi deputatului Ion Cupă în care vor fi convocaţi cei doi consilieri locali. Li se vor solicita puncte de vedere şi vor putea să explice. Apoi, Biroul Politic Judeţean va analiza poziţia pe care au avut-o în Consiliul Local. Vrem să auzim cu toţii explicaţiile lor”, a mai spus preşedinta organizaţiilor de femei din PNL Gorj. Mădălina Ciolocoi speră ca relaţia dintre PNL şi PSD la Gorj să nu fie afectată de abţinerea de la vot a celor doi consilieri locali. „Domnul Dian se va întâlni cu liderii PSD Gorj pentru a le explica ce s-a întâmplat. Eu mă abţin de la comentarii în această perioadă pentru că un comentariu dă naştere altui comentariu şi aşa se alimentează un scandal. La Gorj vrem să menţinem un echilibru în USL şi să îndeplinim întotdeauna angajamentele luate vizavi de partenerii noştri de alianţă”, a declarat Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a precizat, însă, că nu ştie concret data la care se va întâlni cu Nădrag şi Paraschiv, deşi susţine că decizia acestora este gravă.

    Nădrag explică

    Preşedintele PNL Târgu-Jiu, Matei Nădrag, a explicat la Radio Omega abţinerea sa de la a votul privind compensarea unor datorii între primăria Târgu-Jiu şi firma de pază a jurnalistului Costin Creţu şi fostului şef SRI, Ion Făget. Consilierul Matei Nădrag a precizat că a cerut luna trecută informaţii suplimentare privind această tranzacţie, însă, nu le-a primit astfel că a refuzat să voteze acest proiect al PSD. „Eu în şedinţa de comisie de săptămâna trecută am solicitat nişte clarificări la acest proiect de pe ordinea de zi. Şi nu le-am primit. Ţinând cont că nu le-am primit până la şedinţă m-am abţinut. Neavând toate datele problemei, m-am abţinut. Este foarte simplu de explicat. N-am avut alte motive. Mă voi duce şi în BJP al PNL, nicio problemă. Suntem membri de partid şi suntem supuşi statutului partidului şi suntem obligaţi să dăm explicaţii dacă forurile de conducere ni le cer”, a spus Matei Nădrag, fost viceprimar al municipiului Târgu-Jiu pentru o foarte scurtă perioadă.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: