spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCârciumaru sacrificat de dragul reușitei?!

    Cârciumaru sacrificat de dragul reușitei?!

    Fostul edil Florin Cârciumaru ar putea fi din nou aruncat în cursa electorală de PSD pentru primăria municipiului Târgu Jiu. Pentru că niciodată nu a dat greș, actualul senator ar putea să fie nevoit să se sacrifice pentru a lua administrația publică târgujiană din mâinile liberalilor.

    Scenarii din ce în ce mai interesante pentru lupta electorală ce va avea loc în 2020. Pe bandă rulantă organizația județeană a PSD Gorj își prezintă posibili candidați ce ar putea concura împotriva actualului edil Marcel Romanescu. Ultimul nume vehiculat este cel al fostului primar Florin Cârciumaru, unul dintre cei mai bine cotați social-democrați de la Gorj. “Nu putem merge pentru funcția de primar cu orice membru care nu are o experiență, notoritate, care a demonstrat că poate și a lăsat ceva în spate. Domnul Cârciumaru ar fi o variantă. Foarte multă lume îl regretă dar decizia de a candida îi aparține domniei sale. Din câte am înțeles nu și-ar mai dori”, a declarat Mihai Weber.

    Schimbare majoră la PSD

    Până să-și stabilească viitorul candidat, PSD Gorj va trece printr-o serie de alegeri interne. S-a stabilit deja propunerea de echipă cu care se va merge, Weber afirmând că dacă va ieși președinte va schimba întreaga structură a partidului. “Am conturat echipa de conduce și urmează să discutăm și echipa de vicepreședinți și șefii de departamente pentru că e normal să începem cu un alt suflu. După ce vom avea alegeri vom schimba întrega structură. Sunt locuri libere, alții nu și-au manifestat intenția de a mai candida. Îți creionezi o oarecare echipă atunci când vrei să mergi într-o anumită direcție”, a mai declarat președintele executiv PSD.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: