Cele 238 de voturi care au dus la căderea Cabinetului Dăncilă se pare că nu au însemnat nimic, decât strict legat de acel moment. Mai departe, toți semnatarii documentului politic vor plăcinte, nicidecum război, iar visul unei Opoziții mari și unite se arată a fi tot mai îndepărtat.
Ludovic Orban se vede deja premier, drept pentru care nu acceptă miniștri tehnocrați, chiar dacă momentan nu are suficiente voturi să treacă de Parlament un guvern sută la sută liberal.
Victor Ponta, liderul Pro România, ar vota guvernul lui Orban, dar cu niște condiții, visând în același timp la teorii ale conspirației și acorduri tacite, ceea ce în traducere liberă înseamnă că nu va vota un guvern liberal.
Liderul USR, Dan Barna pune condiții, la rândul său, pentru susținerea liberalilor (veșnicele cerințe legate de adoptarea legii privind alegerile pentru primari în două tururi, de votarea inițiativei „Fără Penali în funcții publice”, precum și legat de desființarea prin lege a recursului compensatoriu). Un comportament politic total anapoda și ilogic pentru un candidat la prezidențiale care, fie și la nivel declarativ, ar fi dispus să susțină guvernul unui partid care îl sprijină în cursa electorală pe unul dintre contracandidații săi.
Pe de altă parte, liderii UDMR vin cu niște condiții în totală contradicție cu cele puse de USR, spunând că nici nu vor să audă de guvernul lui Orban, mai ales dacă se va reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
În ceea ce îi privește pe social-democrați, ei sunt hotărâți să asiste la tot acest spectacol din postura unui opozant pasiv, să îi oblige pe cei care și-au unit forțele pentru dărâmarea guvernului lor, să își asume până la capăt consecințele politice rezultate în urma succesului pe care l-a avut moțiunea de cenzură.
În concluzie, barca liberală se află undeva între Scylla și Caribda (fără însă a se putea spune că Orban este Ulise), riscând să eșueze după ce sticla de șampanie a fost deschisă prea devreme.
