Acasa / Politic / Ce spune Romanescu despre o candidatură la europarlamentare

Ce spune Romanescu despre o candidatură la europarlamentare

Liberalul Marcel Romanescu le transmite colegilor de partid că nu vânează o funcție de europarlamentar. Asta după ce mai mulți membri ai PNL Gorj au simțit un interes personal în declarațiile lui Romanescu de zilele trecute, când primarul Târgu Jiului a spus că un gorjean trebuie susținut să candideze la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Declarațiile lui Marcel Romanescu prin care cerea ca liberalii de la centru să accepte un gorjean drept candidat la europarlamentare a creat agitație în organizația județeană a PNL. De aici și până la zvonuri cum că Romanescu și-ar pregăti, de fapt, plecarea din Primăria Târgu Jiu a fost doar un pas. Primarul le transmite însă celor care au lansat acest scenariu că nu are în plan o astfel de candidatură. „Nu îmi doresc să candidez pentru un post de europarlamentar. În momentul de față vreau să rămân primar și vreau să-mi reînnoiesc mandatul în 2020. Nu mă gândesc, cel puțin până în 2020, la vreo candidatură pentru altă funcție. Nu s-a pus problema pentru candidatura mea. Eu am specificat din prima zi în care am dat acele declarații că îmi doresc un gorjean. Că locuiește în județul nostru sau că provine din județul nostru, voi susține un gorjean și am dat și explicația necesară”, a spus Marcel Romanescu.

„Am fost vitregiți 28 de ani”

Romanescu spune că liberalii gorjeni nu au putut emite astfel de pretenții până acum din cauza rezultatelor politice prea slabe. „Ținând cont de faptul că suntem cea mai puternică organizație din Oltenia, ar fi corect ca de data aceasta organizația centrală să țină cont de rezultatele noaste din alegerile anterioare. Am fost vitregiți 28 de ani. De fiecare dată ni s-a adus aminte de rezultatele nu tocmai bune pe care le obțineam în alegerile anterioare. De data asta, după 28 de ani, avem dreptul să spunem că suntem o organizație puternică și că trebuie să ne reprezinte și pe noi cineva la nivel european”, a mai declarat Marcel Romanescu.

„Cetățeanul are de unde să aleagă”

Primarul Târgu Jiului a transmis încă o dată că nu se teme de concurența contracandidaților în alegerile locale din 2020. „Eu am mai spus că îmi doresc să candideze toți cei care și-au anunțat candidatura. E adevărat că doar unul poate candida din partea PSD, dar sunt atâtea formațiuni politice și pot să se și înființeze altele. Legea este extrem de deschisă. Voi câștiga indiferent cine va fi candidatul, dar dacă vor fi 30 de candidați, cetățeanul are de unde să aleagă”.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*