Acasa / Headlines / Ciocea, motiv de dispută între șefii județului
Universitatea Constantin Brancusi Targu Jiu - Admitere 2018

Ciocea, motiv de dispută între șefii județului

Primarul din Bustuchin este la un pas de a pierde mandatul după ce PSD a câștigat lupta din instanță. Teoretic, pentru ca Ion Ciocea să fie suspendat din funcție, Prefectura Gorj trebuie să emită o hotărâre în acest sens, hotărâre care ar avea la bază decizia instanței. Liderii organizației județene susțin că prefectul este cel care ar trebui să decidă dacă Ciocea rămâne sau nu primar, în condițiile în care Florescu nu a reușit nici până în prezent să pună în aplicare alte două hotărâri definitive date de instanță în cazul edililor din Samarinești și Stoina.

Războiul dintre PSD și Ciocea s-a stins parțial prin decizia dată de instanță. Rămân discuțiile din interior pe care ambele părți continuă să le alimenteze. În timp ce edilul din Bustuchin amenință liderii de la Gorj că va da publicității înregistrări explozive, organizația îl sperie cu pierderea mandatului. Dar cum de la vorbe la fapte e cale lungă, momentan niciuna din părți nu ieșe în pierdere. O parte din social-democrații gorjeni și-l doresc alături de ei pe Ion Ciocea și transmit subțil că suspendarea ar trebui păsuită. O spune chiar viitorul președinte executiv al organizației județene Cosmin Popescu care, afirmă că decizia suspendării îi aparține Prefecturii Gorj. „Nu am făcut o analiză juridică a situație. Prefectura Gorj poate să dea un răspuns. Au fost primari care ne-au notificat situația domnului Ciocea. Cu siguranță vom avea o discuție vis a vis de acest aspect într-un viitor BPJ”.

„ Se ocupă instituția Prefectului”

Prefectul, fost pesedist, ridică tonul când aude declarațiile foștilor colegi. Reacția este de neînțeles cu atât mai mult cu cât vorbim la ora actuală de trei primari din Gorj care ocupă scaunele de edili deși situația impune o suspendare. Și cu toate acestea, Florescu nu spune „nu” când vine vorba să dea o mână de ajutor celor care l-au ajutat să ajungă mare în Prefectura Gorj, doar se dă rănit. „Nu e problema mea ce procese au aleșii locali cu partidele din care fac sau au făcut parte. În condițiile acestea mă obligă să mă autosesizez și să le fac o adresă, să vedem dacă îmi vor răspunde la ea, în ideea că primarul de la Bustuchin este sau nu membru PSD încontinuare. Dacă asta vor, eu asta fac! Decamdată nu poate nimeni să arunce pisica în ograda prefectului. Dacă e să le luăm pe procedură, păi hai să o luăm pe procedură. Dacă nu vor să-și asume așa ceva, se ocupă Instituția Prefectului”, a declarat Ciprian Florescu.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*