spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăPoliticCJEx al PNL Gorj nu s-a ţinut vineri

    CJEx al PNL Gorj nu s-a ţinut vineri

    Deşi iniţial vechii liberali au susţinut că vor ţine şedinţa de Comitet Executiv Judeţean şi fără cei din aripa pedelistă, se pare că aceştia s-au răzgândit. Potrivit vicepreşedintelui PNL Gorj, Gheorghe Orzan, în cadrul şedinţei de vineri membrii prezenţi au discutat probleme ce privesc organizaţiile teritoriale ale vechiului PNL.

    În lipsa foştilor pedelişti, în cadrul şedinţei de Comitet Executiv Judeţean ce ar fi trebuit să aibă loc vineri, liberalii au decis ca această întrunire să fie una de Birou Politic Judeţean. Astfel, vechii liberali au discutat strategii privind întărirea unor organizaţii din teritoriu ce au probleme. Cât despre Comitetele Executive Locale ale noului PNL Gorj, ce ar trebui constituie până la sfârşitul acestei luni, vicepreşedintele Gheorghe Orzan susţine că lucrurile vor intra pe un făgaş normal, iar foştii pedelişti vor participa la şedinţele următoare de Comitet Executiv Judeţean pentru a fi rezolvate toate aceste probleme. „Eu cred că în următoarea perioadă lucrurile se vor aşeza, vor intra în normalitate şi mai mult ca sigur colegii din fostul PDL vor participa la şedinţele de Comitet Executiv şi vom finaliza acest proces de alegere a structurilor în teritoriu, mă refer la Comitetele Locale Executive, ca şi alte probleme ce, zic eu, că vor fi surmontate şi activitatea se va desfăşura în condiţii normale”, a declarat vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan. Foştii pedelişti au refuzat şi de această dată să participe la întrunirea convocată de Dian Popescu întrucât nu recunosc acest for.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: