spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticCum va colabora Costoiu cu opoziţia?

    Cum va colabora Costoiu cu opoziţia?

    Colegiul 2 Senat a fost câştigat, după doar două săptămâni de campanie electorală, de Ministrul Educaţiei şi Cercetării, gorjeanul Mihnea Costoiu. Astfel, din totalul numărului de alegători de pe Colegiul 2 Senat mai mult de jumătate dintre aceştia au dorit să-l trimită pe Costoiu în Senat, acesta câştigând cu un procent de 51,8%.

    Numărătoarea finală a voturilor a demonstrate că ceea ce se bănuia, s-a şi realizat. În timp ce anumiţi politicieni nu-i dădeau şanse lui Costoiu, iată că numărătoarea finală a voturilor alegătorilor de pe Colegiul 2 Senat a demonstrat că Mihnea Costoiu a câştigat alegerile cu un procent de 51,8%. „După anunţarea rezultatelor, noul senator de pe Colegiul 2, Mihnea Costoiu a declarat că mulţumeşte gorjenilor pentru încrederea acordată, pentru că s-au prezentat la vot, dar şi celor care nu au venit pentru că mulţi au avut probleme tehnice. „A fost o campanie extrem de utilă, în care am învăţat multe, am fost în cele 42 de localităţi de pe Colegiul 2 Senat şi din care am plecat cu multe probleme şi speranţe din partea oamenilor. Adversarii mei nu au ştiut decât să critice. Pot spune că “sunt mândru că sunt român!”, a declarat Costoiu.

    Colaborare cu opoziţia?

    Puşi în faţa faptului împlinit, liberalii gorjeni susţin prin vocea preşedintei Organizaţiei de Femei a PNL că va colabora cu acesta, dacă i se va cere sprijinul. „Dacă mi se va cere sprijinul, vom colabora”, a spus Mădălina Ciolocoi. În ceea ce îl priveşte pe vicepreşedintele liberal, Gheorghe Orzan, acesta a declarat pentru Impact în Gorj că: „nu cred că este exclusă o colaborare, în situaţia în care problemele se adresează judeţului, când e vorba de economia judeţului. Colegii mei, senatorii, nu cred că vor fi împotriva unei astfel de colaborari”. Democraţii nu văd însă cu ochii victoria social-democraţilor. „A fost o bătălie inegală, din punct de vedere al calităţii candidaţilor. Consider şi acum că am avut cel mai bun candidat, om de administraţie, tânăr, din Gorj, deci cel mai bun candidat. Din păcate, funcţia pe care a avut-o domnul Costoiu i-a permis să câştige”, a explicat democratul-şef. Costoiu a declarat în perioada de campanie că are în atenţie mai multe proiecte pentru judeţul Gorj, o parte din acestea fiind creatoare de locuri de muncă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: