spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticConstantin Brâncuşi, în continuare politizat!

    Constantin Brâncuşi, în continuare politizat!

    Ionut VulpescuDan ValceanuDeputatul liberal Dan Vîlceanu continuă seria conferinţelor de presă, de când este parlamentar. Acesta a declarat că s-a întors de la Bucureşti nemulţumit de răspunsul pe care l-a primit de la Ministrul Culturii, cu privire la Muzeul Naţional Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu. Scriptic, acesta există de la 1 ianuarie, în realitate nu este niciun muzeu. „Am avut o discuţie în timpul audierilor pentru buget cu domnul ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu. Discuţia a avut loc pentru că pe mine mă interesa ce se va întâmpla şi care va fi soarta Muzeului Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu. Aşa cum ştiţi, prin lege a fost înfiinţat Muzeul Constantin Brâncuşi, Consiliul Judeţean a pus la dispoziţie două spaţii. Este vorba de Casa Gănescu şi casa în care funţionează acum Muzeul de Artă, de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. L-am întrebat pe domnul Ionuţ Vulpescu ce are de gând în legătură cu acest muzeu sau dacă are de gând şi am fost neplăcut surprins de Ministrul Culturii, văzând că… continuă politizarea lui Constantin Brâncuşi. Mi s-a servit o explicaţie de genul, anul trecut guvernul Cioloş, deşi a fost anul Brâncuşi, s-a concentrat pe cumpărarea unei opere şi atât. Eu cred că nu mai trebuie să discutăm despre ce au făcut alţii înainte sau ce nu au făcut. Avem un Guvern în funcţie şi voiam să ştiu ce vor face”, a declarat Dan Vîlceanu.

    Pe data de 19 februarie este Ziua Constantin Brâncuşi. Anul acesta se împlinesc 141 de ani de la naşterea sa.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: